Română (România)English (United Kingdom)Deutsch (DE-CH-AT)French (Fr)Italian - Italy
Despre noi Carte de vizită

Livingjumbo Industry S.A. şi-a început activitatea în Septembrie 2002 cu scopul unic de a creşte calitatea sacilor tip big bags, ajungând la raportul optim între calitate-preţ.

Investiţie 100% privată, Livingjumbo Industry S.A. a fost înfiinţată ca o continuare normală a investiţiilor în sacii PP mici (saci din polipropilenă cu capacitate de 25-50 kg), localizată în acelaşi oraş.

Echipele de conducere şi de control a calităţii, precum şi cea mai parte a angajaţilor au fost selecţionate din cadrul unor experimentaţi şi talentaţi lucrători, cei mai mulţi dintre aceştia venind din sectorul de producţie al sacilor tip big bags al fostei companii cu capital de stat - Romcarbon S.A. Buzau.

Cercetarea de piaţă a fost realizată cu aproape un an înainte de înfiinţare cu precădere în ţări vest-europene, dar şi în România, bineînţeles.

Încă de la început am procedat la prezentarea companiei prin publicarea tipurilor de big bags pe care îi producem şi distribuim (cu capacitate cuprinsă între 100-2000 kg), cu specificarea posibilităţilor tehnice şi trimiterea de oferte şi mostre pentru testare.

În calitate de producător de saci tip big bags 100% reciclabili, Livingjumbo Industry S.A. a dovedit responsabilitate deplină în ceea ce priveşte fiecare aspect al producţiei, începând de la stadiile procesului de fabricaţie şi testare a calităţii, astfel încât clienţii noştri potenţiali să fie asiguraţi că beneficiază de cele mai bune soluţii în materie de ambalare.

Acordarea unei atenţii deosebite calităţii ne-a asigurat încă de la început un portofoliu impresionant de clienţi atât pe plan intern, cât şi extern. Cooperarea permanentă între departamentele comercial şi de producţie a oferit clienţilor noştri cele mai bune sugestii şi alternative de achiziţie în condiţiile în care partenerii noştri nu au avut întotdeauna cea mai clară imagine vis-à-vis de necesităţile lor în domeniul ambalării.

Livingjumbo Industry S.A. poate asigura o comunicare rapidă şi coerentă în diferite limbi de circulaţie internaţională: Engleză, Franceză, Germană, Italiană, Spaniolă (fiecare cerere de ofertă primeşte răspunsul nostru în câteva ore, iar în cazuri excepţionale în maxim 24 de ore).

"Dimensiunile" calităţii produselor marca Livingjumbo Industry S.A. includ:

Performanţa

principala caracteristică a sacilor tip big bags - respectăm cu stricteţe specificaţiile constructive furnizate de clienţii noştri (dimensiuni, specificaţii tehnice - greutate specifică, capacitate de încărcare, stabilizare UV, imprimare, ambalare, etc.);

Conformitate

comportament al sacilor noştri conform cu aşteptările clienţilor în timpul proceselor de transport, încărcare, manipulare şi stocare - ne asigurăm întodeauna că soluţia de ambalare oferită clienţilor este cea mai bună în corespondenţă cu necesităţile acestora; Siguranţa risc de accidentare (rezistenţa chingilor/mânerelor de susţinere şi a ţesăturii de polipropilenă în timpul operaţiunilor de încărcare, manipulare cu stivuitoare) - Livingjumbo Industry S.A. asigură un factor de siguranţă de 5:1 şi, la cererea clienţilor, un factor de siguranţă de 6:1;

Încredere

oferim calitate constantă a tuturor livrărilor către partenerii noştri;

Durabilitate

durata de viaţă utilă a produselor - întrucât nu facem compromisuri în ceea ce priveşte selecţia celor mai bune materii prime şi materiale utilizate în procesul de producţie, sacii noştri tip big bags sunt durabili, durata de "viaţă utilă" a acestora depăşind aşteptările tehnice;

Estetică

aspect foarte plăcut al ţesăturii de polipropilenă din care sunt confectionaţi sacii, linii de coasere drepte, imprimare de calitate a logo-urilor/emblemelor/etichetelor clienţilor;

Opţiuni suplimentare

caracteristici speciale - de exemplu, putem folosi la cerere coasere cu şnur anti-praf pentru saci PP speciali;

Garanţie

indirectă exprimată prin evaluare indirectă a calităţii - susţinută de certificatul aferent Standardului de Calitate SR EN ISO 9001:2001, precum şi de certificatele obţinute de la Institutul German Labordata pentru sacii UN bags (saci utilizaţi pentru transportul substanţelor periculoase), Livingjumbo Industry S.A. este membru activ al EATP (European Association for Textile Polyolefins) şi al asociaţiei române de profil ASPAPLAST;

Livrări rapide

perioada de timp dintre momentul primirii comenzilor de la client şi cel al livrării mărfurilor este foarte scurtă. Compania noastră satisface în mod deosebit necesităţile clienţilor care preferă să îşi menţină un nivel minim sau zero al stocurilor (livrari JIT = "just-in-time"), având avantajul localizării apropiate faţă de orice destinaţie europeană;

Asistenţă

după livrare asistenţa acordată clienţilor, rezolvarea cu success a posibilelor plângeri şi verificarea continuă a nivelului de satisfacţie a partenerilor - toate acestea sunt realizabile urmărind proceduri speciale specifice Sistemului de Management al Calităţii. Periodic sunt transmise chestionare de control a satisfacţiei clienţilor ale căror rezultate sunt utilizate în scopul îmbunătăţirii abilităţii firmei de a fi competitivă pe piaţa specifică.

Chestionar

Ce anume luati in calcul in alegerea unui furnizor de saci tip big bags?

Cine este online

Avem 1 vizitator online

 

 

Bookmark and Share